CONSILIUL CONCURENŢEI
СОВЕТ ПО КОНКУРЕНЦИИ
COMPETITION COUNCIL
Republica Moldova, MD-2068, mun Chișinău, str Alecu Russo, nr 1
E-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxxx.xx www competition md
Nr. DA – 04/228-1244 din 15.08.2024
Victoria Furtună
e-mail: xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx.xx
În contextul notificării din 12.08.2024 (înregistrată cu numărul de intrare 3037
din 12.08.2024), prin care s-a solicitat acces la informațiile de interes public privind
corectitudinea încasării în folosul statului a veniturilor suplimentare ale petroliștilor,
în cazul în care acestea au fost încasate de la consumatori, în conformitate cu
prevederile Legii concurenței nr. 183/2012 și art. 4 și art. 6 din Legea nr. 148/2023,
Vă comunicăm următoarele.
Potrivit Legii nr. 183/2012, Consiliul Concurenței nu încasează veniturile
suplimentare ale întreprinderilor în folosul statului, Plenul Consiliului Concurenței,
aplică întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi amenzi pentru încălcarea
legislației concurențiale, cuantumul cărora se determină în baza cifrei de afaceri
totale a subiectului supus sancționării.
Totodată, conform art. 79 din Legea nr. 183/2012,
independent de sancțiunile
aplicate potrivit prevederilor prezentei legi, dreptul la acțiune al persoanelor fizice
și/sau juridice pentru repararea integrală a prejudiciului ce le-a fost cauzat printr-o
practică anticoncurențială interzisă de prezenta lege rămâne rezervat. Persoanele
fizice sau juridice care se consideră prejudiciate printr-o practică anticoncurențială
interzisă de prezenta lege vor putea înainta cerere privind acordarea de despăgubiri
în termen de un an de la data la care decizia Consiliului Concurenţei pe care se
întemeiază acțiunea a rămas definitivă sau a fost menținută, în tot sau în parte,
printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În ceea ce privește
micșorarea forțată a prețurilor pentru ca aceeași consumatori
să recupereze costurile, informăm că, în sensul Legii nr. 183/2012, Consiliul
Concurenței nu deține atribuții de reglementare a pieței produselor petroliere.
Alexei GHERȚESCU
Președinte
Digitally signed by Gherţescu Alexei
Date: 2024.08.15 16:07:50 EEST
Reason: MoldSign Signature
Location: Moldova
Tel. 076060171
MOLDOVA EUROPEANĂ