Ce este mai presus contractual sau un regulament/instructiune

The request was successful.

Către Parlamentul Republicii Moldova,

CERERE
Conform Legii nr. 982/2000 privind accesul la informație, solicit următoarele informații de interes public:
Am un contract de investitii, sigur cu anumite drepturi si obligatii atit din partea mea ca investitoare, cit si din partea statului.
Acum statul vrea sa introduca careva modificari prin anumite legi, regulamente, dar auzisem si prin instructiuni ca sa-mi limiteze drepturile care reies din contract.
Rog sa-mi spuneti ce este totusi mai presus Contractul sau regulamentul/instructiunea?

Doresc ca informaţiile solicitate să îmi fie furnizate în format electronic.

Vă mulţumesc,

Irina

Direcţia petiţii şi audienţe, The Parliament of the Republic of Moldova

Bună ziua!

 

Referitor la petiția Dumneavoastră, adresată  Parlamentului Republicii
Moldova, în formă electronică, la 13.05.2021 și înregistrată cu numărul
DPA-A-1649/21, Va informăm că în conformitate cu prevederile art.75 (1)
din Codul Administrativ al Republicii Moldova, nr.116/2018, petiţia
conţine următoarele elemente:

a) numele şi prenumele sau denumirea petiţionarului;

b) domiciliul sau sediul petiţionarului şi adresa de poştă electronică
dacă se solicită răspuns pe această cale;

c) denumirea autorităţii publice;

d) obiectul petiţiei şi motivarea acesteia;

e) semnătura petiţionarului ori a reprezentantului său legal sau
împuternicit, iar în cazul petiţiei transmise în formă electronică –
semnătura electronică.

Având în bază cele expuse Vă recomandăm, în termen de 10 zile lucrătoare
din data recepționării prezentului mesaj, să înlăturați neajunsurile. În
caz contrar, reieșind din norma stabilită în art.76(2) din actul
legislativ menționat, petiția nu se examinează.

 

 

 

 

 

 

 

--------------------------------------------------------------------------

This email was scanned by Bitdefender

Către Direcţia petiţii şi audienţe,

buna ziua, referitor la detalierea pe care o solicitati, este o speta genrala, nu au dreptul acum sa ofer careva detalii, dar situatii de genul dat sunt multe, haideti sa ajutam oamenii, nu sa ne ascundem dupa virgule si puncte! din ce oare primit bani? nu din impozitele noastre?

Cu stimă,

irina

Diana Butnaru,

1 Attachment