Către Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor,

CERERE
Conform Legii nr. 982/2000 privind accesul la informație, solicit următoarele informații de interes public:
1. Lista integrală a conducătorilor/membrilor structurilor de conducere și a conducătorilor de secții, direcţii şi direcţii generale cu indicarea, per fiecare persoană în parte, în conformitate cu art. 10 – 21/1 din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nr. 270/2018, a salariului de bază; sporului lunar pentru gradul profesional; sporului lunar pentru deţinerea titlului ştiinţific şi/sau ştiinţifico-didactic; sporului lunar pentru deţinerea titlului onorific; sporului pentru performanţă; sporului de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile; sporuri pentru munca suplimentară, pentru munca de noapte şi/sau pentru munca prestată în zilele de sărbătoare nelucrătoare şi/sau în zilele de repaus; sporului pentru participare în proiecte de dezvoltare finanţate din surse externe; premiilor unice; premiului anual pentru anii 2020 și 2021;
2. Copia planului anual de achiziții publice de bunuri, lucrări sau servicii pentru anul 2020 și 2021, precum și copia rapoartelor privind rezultatele procedurilor de achiziții publice desfășurate în anul 2020 și 2021 privind toate procedurile de achiziții desfășurate de instituția Dvs., în conformitate cu art. 46 din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice: licitație deschisă, licitație restrânsă, dialog competitiv, proceduri negociate, cerere a ofertelor de prețuri, concurs de soluții, achiziție în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice, parteneriat pentru inovare, precum și informația cu privire la sumele finale ale plăților pentru fiecare contract realizat în această perioadă separat;
3. Informații privind subsidiile/granturile/donațiile acordate persoanelor juridice în anii 2020 – 2021, inclusiv informații privind beneficiarul, baza legală, statutul juridic și data semnării/acordării per fiecare subsidiu/grant/donație în parte.

Doresc ca informaţiile solicitate să îmi fie furnizate în format electronic.

Vă mulţumesc,

Ludmila Rurac

National Agency for Settlement of Complaints

receptionat

Cu respect, Lucia Plămădeală!

Tel. 0 22 820 652
Fax 0 22 820 651

show quoted sections

National Agency for Settlement of Complaints

Bună ziua, dna Rurac!
Examinând cerere de acces la informații din 24 iunie 2021 Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor comunică faptul că potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 982/2000 privind accesul la informație cererile scrise cu privire la accesul la informație vor fi înregistrate în conformitate cu legislația cu privire la registre și petiționare, iar potrivit art. 75 alin. (1) lit. e) din Codul administrativ petiția conține domiciliul sau sediul petiționarului și semnătura petiționarului ori a reprezentantului său legal sau împuternicit, iar în cazul petiției transmise în formă electronică – semnătura electronică.
Prin urmare, în temeiul art. 76 alin. (2) din Codul administrativ, sub sancțiunea neexaminării petiției, solicităm respectuos perfectarea petiției adresate Agenției în conformitate cu prevederile normative indicate mai sus.
Totodată, cu rectificările solicitate urmează a fi indicată și modalitatea convenabilă de acces la informațiile oficiale, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 982/2000 privind accesul la informație Modalitățile accesului la informațiile oficiale sânt:
a) audierea informației pasibile de o expunere verbală;
b) examinarea documentului (unor pârți ale acestuia) la sediul instituției;
c) eliberarea copiei de pe documentul, informația solicitate (de pe unele pârți ale acestora);
d) eliberarea copiei traducerii documentului, informației (unor pârți ale acestora) într-o altă limbă decât cea a originalului, pentru o plată suplimentară;
e) expedierea prin posta (inclusiv poșta electronică) a copiei de pe document, informație (de pe unele pârți ale acestora), copiei de pe traducerea documentului, informației într-o altă limbă, la cererea solicitantului, pentru o plată respectivă.
(2) Extrasele din registre, documente, informații (unele pârți ale acestora), în conformitate cu cererea solicitantului, pot fi puse la dispoziția persoanei date, într-o formă rezonabilă și acceptabilă pentru aceasta, spre a fi:
a) examinate la sediul instituției;
b) dactilografiate, fotocopiate sau copiate într-o altă modalitate ce ar asigura integritatea originalului;
c) înscrise pe un purtător electronic, imprimate pe casete video, audio, alt purtător rezultat din progresul tehnic.

show quoted sections

Diana Butnaru,

1 Attachment