IDNP pentru straini aflati peste hotare

The request was partially successful.

Către Parlamentul Republicii Moldova,

Conform Legii nr. 148 din 09.06.2023 privind accesul la informație, solicit următoarele informații de interes public:
1) Procedura obținerii numărului de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) străinilor aflați în afara Republicii Moldova prin utilizarea mijloacelor electronice și a sistemelor informaționale integrate conform Legii nr 200 din 16-07-2010 “Privind regimul străinilor în Republica Moldova”, Legii Nr.242 din 24-09-2010 „Cu privire la taxele consulare”

2) Procedura obținerii numărului de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) străinilor aflați în afara Republicii Moldova prin consulate / ambasade Republicii Moldova în Polonia și Germania.

• Documentele necesare (enumați documentele obligatori și opționale și modalitatea depunerii, este necesara autendificare documentelor menționate)
• Procedura depunerii (modalitate, enumerați resursele / paginele web((în cazul depunerii online), modalitatea depunerii în caz de insuficiența tehnică a reprezentanțelor diplomatice al RM aflate peste hotare)
• Procedura achitării (modalitate, rechizitele bancare, este posibilă achitarea prin M-Pay)
• Procedura ridicării (modalitate, este posibil ridicarea prin M-Cabinet? Este necesar prezentarea documentelor în original la reprentanțele diplomatice al RM) actelor confirmative privind atribuire IDNP străinilor aflați în afara Republicii Moldova.

3) Procedura temporară în caz în care nu funcționeaza sistema electronica

4) ASP si MAE au comunicat că la moment legea din 2023 cu armonizările ulterioare în 2024 nu este pusă în funcțiune din motivul tratativelor între grupurile de lucru instituțiilor sus menționate.

Doresc ca informaţiile solicitate să îmi fie furnizate în format electronic.

Vă mulţumesc,

Sîrbu IonEconomie,Economy,Экономика
Economie,Economy,ЭкономикаServicii publice,Public Services,Публичные услуги

Educaţie,Education,Oбразование
Infrastructură,Infrastructure,Инфраструктура

Direcţia petiţii şi audienţe, The Parliament of the Republic of Moldova

1 Attachment

 

 

 

Cererea D-voastră a fost înregistrată cu numărul DPA-S-3659/24 din
11.11.2024.

 

Direcția petiții și audiențe,

Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova

 

 

 

show quoted sections

Direcţia petiţii şi audienţe, The Parliament of the Republic of Moldova

1 Attachment

Bună ziua!

 

Prin prezenta Vă remitem  scrisoarea  de readresare a  petiției D-voastră
DPA-S-3659/24. Confirmați, Vă rog, recepționarea. Mulțumesc.

 

 

 

Către Direcţia petiţii şi audienţe,

Recepționat

Cu stimă,

Sîrbu

Direcția comunicare, protocol și cooperare internațională,

Stimate domnule Sîrbu, bună ziua.

Ca urmare a examinării solicitării Dvs. (adresată Parlamentului Republicii
Moldova și remisă după competență Agenției Servicii Publice) privind
procedura obținerii numărului de identificare de stat al persoanelor
fizice (IDNP) străinilor aflați în afara Republicii Moldova prin
utilizarea mijloacelor electronice și a sistemelor informaționale
integrate, în limita competențelor, Vă comunicăm următoarele.

În conformitate cu prevederile cap. III, pct. 8 lit. A din anexa  nr. 1 la
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 333/2002, în procesul formării
bazei de date a Registrului de Stat al Populației (R.S.P), funcţiile
principale sunt: evidenţa iniţială, actualizarea datelor şi radierea din
evidenţă a persoanei fizice.

Evidenţa iniţială constă în atribuirea unui număr de identificare de stat
pentru fiecare persoană şi introducerea în banca de date a R.S.P. a
volumului stabilit de informaţii despre persoana. Această procedură se
efectuează la:

•        -  naştere, de către Serviciile stare civilă din cadrul Agenției
Servicii Publice;

•         - prima trecere a frontierei de stat în legătură cu intrarea în
Republica Moldova,  de către Inspectoratul General al Poliției de
Frontieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii
Moldova;

•         - eliberarea vizei (în dependenţă de regimul de vize, determinat
pentru ţara respectivă), de către Ministerul Afacerilor Externe al
Republicii Moldova;

•        -  înregistrarea străinilor sosiţi prin segmentul de frontieră
moldo-ucrainean, necontrolat de autorităţile moldoveneşti, de către
Inspectoratul General pentru Migrație din cadrul Ministerului Afacerilor
Interne al Republicii Moldova sau de Agenția Servicii Publice;

•        -  eliberarea actelor de identitate din Sistemul naţional de
paşapoarte, de care Agenția Servicii Publice, în cazul cetățenilor
Republicii Moldova și de către Inspectoratul General pentru Migrație din
cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, în cazul
străinilor.

Totodată, la data de 26.05.2023 a fost aprobată Legea nr.126/2023 pentru
modificarea unor acte normative (dezvoltarea afacerilor la distanță în
Republica Moldova), prin care au fost operate modificări la un șir de acte
normative, inclusiv a fost reglementată posibilitatea străinilor să fie
luați la evidență inițială cu atribuirea numărului de identificare de stat
al persoanei fizice (IDNP), cu sau fără eliberarea actelor de identitate,
fără prezența acestuia pe teritoriul Republicii Moldova (modificările
operate în Legea nr. 242/2010 cu privire la taxele consulare, Legea nr.
200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova).

În vederea executării noilor prevederi ale Legii enunțate supra, urmează
să fie ajustată Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.333/2002 pentru
aprobarea Concepţiei sistemului informaţional automatizat "Registrul de
stat al populaţiei" şi Regulamentului cu privire la Registrul de stat al
populaţiei, precum și stabilite procedurile de obținere a IDNP (pașii pe
care trebuie să îi urmeze un străin pentru a obține acest număr),
documentele necesare, procesul de identificare (modul în care va fi
identificat străinul de către personalul misiunilor diplomatice și
oficiilor consulare ale RM), etc.

Operarea modificărilor respective au fost promovate la inițiativa
Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, având ca scop
îmbunătățirea mediului de afaceri și oferirea diasporei moldovenești
aflate peste hotare, precum și investitorilor străini, posibilitatea de a
desfășura activități economice în Republica Moldova la distanță.

--
Cu respect,

Direcția comunicare, protocol și cooperare internațională
Agenția Servicii Publice
022 50 4070
 
www.asp.gov.md  
    

Direcția comunicare, protocol și cooperare internațională,

Stimate domnule Sîrbu, bună ziua.

 

Ca urmare a examinării solicitării Dvs. (adresată Guvernului Republicii)
referitor la prezentarea informației despre procedura obținerii numărului
de identificare de stat (IDNP) de către cetăţenii străini aflați în
străinătate, Agenția Servicii Publice, în limita competențelor
funcționale, comunică următoarele:

Potrivit prevederilor Legii nr.126/2023 pentru modificarea unor acte
normative (dezvoltarea afacerilor la distanță în Republica Moldova) a fost
reglementată posibilitatea străinilor să fie luați la evidență inițială cu
atribuirea numărului de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP),
cu sau fără eliberarea actelor de identitate, fără prezența acestuia pe
teritoriul Republicii Moldova.

În vederea executării noilor prevederi ale Legii enunțate supra, urmează
să fie ajustată Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.333/2002 pentru
aprobarea Concepţiei sistemului informaţional automatizat „Registrul de
stat al populaţiei" şi Regulamentului cu privire la Registrul de stat al
populaţiei.

În contextul implementării amendamentelor enunțate autoritățile de
competență (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne,
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării) urmează să inițieze
elaborarea unui Regulament cu privire la procedura de obținere a
 numărului de identificare de stat (IDNP) de către cetăţenii străini
aflați în străinătate.

Totodată, comunicăm că Agenția Servicii Publice, în prezent, se află în
proces de definitivare a noului Concept al Sistemului informațional
„Registrul de stat al populației”, care deja este completat cu un nou
scenariu de atribuire a IDNP străinilor aflați în afara Republicii Moldova
de către funcționarii din cadrul misiunilor diplomatice sau oficiilor
consulare ale Republicii Moldova (MDOC). Concomitent, Agenția Servicii
Publice confirmă capacitatea sa tehnică de atribuire a IDNP străinilor
aflați în afara țării prin intermediul aplicației „Oficiul Web” (aplicația
necesită să fie ajustată și configurată conform modificărilor aprobate,
precum și extinsă ulterior în toate MDOC ale RM).

 

Cu respect,

Direcția comunicare, protocol și cooperare internațională
Agenția Servicii Publice
022 50 4070
 
www.asp.gov.md  
    
--