Către Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor,

CERERE
Conform Legii nr. 982/2000 privind accesul la informație, solicit următoarele informații de interes public:
1. Lista integrală a conducătorilor/membrilor structurilor de conducere și a conducătorilor de secții, direcții și direcții generale cu indicarea, per fiecare persoană în parte, în conformitate cu Legea salarizării nr. 847/2002 și a Hotărârii Guvernului cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară nr. 743/2002, a salariului de bază (salariul tarifar, salariul funcției), salariului suplimentar (adaosurile și sporurile la salariul de bază) și a altor plăți de stimulare și compensare pentru anul 2022;
2. Lista contractelor de achiziție publică de bunuri, servicii și lucrări de valoare mică, ale căror valoare depășesc suma de 10.000 lei pentru bunuri, servicii și lucrări, fără taxa pe valoarea adăugată, încheiate în anul 2023, în conformitate cu Regulamentul privind achizițiile publice de valoare mică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 665/2016 (în vigoare până la 1 iulie 2023). Vă rugăm să includeți data încheierii contractului, părțile contractante, obiectul achiziției publice și valoarea contractului;
3. Date privind solicitările de informații procesate în anul 2022 în temeiul Legii nr. 982/2000 privind accesul la informații, inclusiv: a) numărul de cereri primite; b) numărul de cereri satisfăcute în temeiul art. 18 din Legea nr. 982/2000; c) numărul de cereri, la care accesul la informație a fost refuzat conform art. 19 din Legea nr. 982/2000; d) numărul de cereri redirecționate către alte autorități în temeiul art. 17 din Legea nr. 982/2000.
Totodată, vă rugăm să ne furnizați link-urile relevante la pagina web oficială a instituției unde pot fi găsite informații referitoare la:
a. Organigrama/lista tuturor subdiviziunilor (inclusiv a instituțiilor din subordine, dacă există);
b. Budgetul/planul financiar pentru anul 2023:
c. Raportul financiar pentru anul 2022;
d. Cadrul normativ care reglementează activitatea instituției;
e. Funcțiile/serviciile oferite cetățenilor;
f. Registrul bunurilor aflate în proprietatea/gestiunea instituției;
g. Informațiile de contact pentru depunerea reclamațiilor/solicitărilor/petițiilor;
h. Informații despre posturile vacante;
i. Informații despre procedurile de angajare finalizate (cel puțin pentru anul 2022 și 2023);
j. Informații despre concursurile de achiziții în desfășurare;
k. Anunțurile privind rezultatele concursurilor de achiziții desfășurate în 2022 și 2023;
l. Informații privind registrele și bazele de date gestionate de instituție;
m. Salariile conducătorilor/membrilor organelor de conducere ale instituției și ale conducătorilor subdiviziunilor structurale.

Doresc ca informaţiile solicitate să îmi fie furnizate în format electronic.

Vă mulţumesc,

Stela Pavlov

Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor

1 Atașament

Buna ziua. Cu referire la cererea adresata de către Dvs. cu privire la
oferirea informatiilor de interes public, potrivit competentei, Agentia
Nationala pentru Solutionarea Contestatiilor comunica următoarele.

 

Cu referire la solicitarea privind prezentarea listei
conducătorilor/membrilor structurilor de conducere și a conducătorilor de
secţii, direcţii în cadrul Agenţiei, menţionăm că, această informaţie
poate fi accesată pe pagina oficială a Agenţiei [1]https://ansc.md/, la
directoriul „Agenţia”, compartimentul „Conducerea agenţiei”, precum şi la
compartimentul „Contacte” [2]https://ansc.md/ro/content/contactc unde sunt
indicate numele şi prenumele fiecărui funcţionar, funcţia şi
subdiviziunea.

 

Totodată, în partea ce ţine de cuantumul salariilor acestora, menţionăm că
potrivit Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar,
aceasta este menită să asigure un sistem de salarizare a personalului din
sectorul bugetar transparent, iar modul şi condiţiile de salarizare a
personalului din sectorul bugetar sunt reglementate în legea prenotată.
Astfel, salariile în cadrul Agenţiei sunt calculate în conformitate cu
prevederile legale indicate supra. Ce ţine de asigurarea transparenței
salarizării unor categorii de personal în conformitate cu articolul 5^1
din Legea nr.270/2018, această informaţie o găsiți pe pagina oficială a
Agenţiei [3]https://ansc.md/, compartimentul „Transparența decizională”,
rubrica „Rapoarte”.

 

Subsecvent, este de menţionat că potrivit art. 3 din Legea nr. 133 din
08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal ANSC prelucrează
date cu caracter personal în baza Politicii de securitate a datelor cu
caracter personal, aprobată în 14.06.2018 în conformitate cu Hotărârea
Guvernului nr.1123 din 14 decembrie 2010 privind aprobarea Cerinţelor fată
de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea
acestora în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal
şi prevederile Legii nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu
caracter personal, iar potrivit art. 29 alin. (l) din legea prenotată,
operatorii şi terţii care au acces la datele cu caracter personal sunt
obligaţi să asigure confidenţialitatea acestor date.

 

În acest context, dat fiind faptul că, informaţiile ce ţin de salariile
salariaţilor, gradele acestora etc. constituie date cu caracter personal,
iar, Agenţia nu are consimţământul subiecţilor vizaţi pentru dezvăluirea
lor, suntem în imposibilitate de a vă oferi un răspuns mai detaliat, în
partea solicitării respective.

Cu referire lista contractelor de achiziţie publică de bunuri, servicii
şi lucrări de valoare mică, ale căror valoare depăşesc suma de 10 000 lei
încheiate în anul 2023, vă comunicăm faptul că informațiile date sunt
publice și pot fi accesate urmând link-ul:
[4]https://www.ansc.md/sites/default/files/...
[5]attachments/raport_cu_privire_la_monitorizarea_contractelor_pentru_semestrul_i_anul_2023_0.pdf

 

Ce ţine de întrebarea nr. 3, comunicăm că, în temeiul Legii nr. 982/2000
privind accesul la informații, Agenția a avut solicitări de informații
procesate în anul 2022 și anume 13 cereri primite, din care: 11 cereri
satisfăcute în temeiul art. 18 și 2 cereri refuzate conform art. 19 din
legea prenotată.

Totodată, vă furnizăm link-urile relevante la care pot fi găsite
următoarele informații solicitate:

1.   Organigrama/lista tuturor subdiviziunilor:
[6]https://ansc.md/ro/content/organigrama;

2.   Bugetul/planul financiar pentru anul 2023:
[7]https://www.ansc.md/sites/default/files/...

3.   Raportul financiar pentru anul 2022:
[8]https://www.ansc.md/sites/default/files/...

4.   Cadrul normativ care reglementează activitatea instituției:
[9]https://ansc.md/ro/content/legea-privind...

5.   Funcțiile/serviciile oferite cetățenilor:
[10]https://ansc.md/ro/content/prezentare-ge...

6.   Informațiile de contact pentru depunerea
reclamațiilor/solicitărilor/petițiile:
[11]https://ansc.md/ro/content/contacte;

7.   Informațiile despre posturile vacante:
[12]https://ansc.md/ro/content/functii-vacan...

8.   Informațiile despre procedurilor de angajare finalizate (cel puțin
pentru anul 2022 și 2023): [13]https://ansc.md/ro/announcements-concour...

9.   Informații despre concursurile de achiziții în desfășurare/
Anunțurile privind rezultatele concursurilor de achiziții desfășurate în
2022 și 2023:
[14]https://ansc.md/ro/advanced-page-type/an...

10.   Salariile conducătorilor/membrilor organelor de conducere ale
instituției și ale conducătorilor subdiviziunilor structurale:
[15]https://www.ansc.md/sites/default/files/....

 

 

Rugăm confirmarea receptionării prezentului email!

 

 

 

Cu respect,

Munteanu Nelu,

Direcția Juridică

 

[16]Logo ANSC 9

Tel: 0(22) 820-663

 

References

Visible links
1. https://ansc.md/
2. https://ansc.md/ro/content/contactc
3. https://ansc.md/
4. https://www.ansc.md/sites/default/files/...
5. https://www.ansc.md/sites/default/files/...
6. https://ansc.md/ro/content/organigrama
7. https://www.ansc.md/sites/default/files/...
8. https://www.ansc.md/sites/default/files/...
9. https://ansc.md/ro/content/legea-privind...
10. https://ansc.md/ro/content/prezentare-ge...
11. https://ansc.md/ro/content/contacte
12. https://ansc.md/ro/content/functii-vacante
13. https://ansc.md/ro/announcements-concourse
14. https://ansc.md/ro/advanced-page-type/an...
15. https://www.ansc.md/sites/default/files/...