Către Ministerul Mediului,

CERERE
Conform Legii nr. 982/2000 privind accesul la informație, solicit următoarele informații de interes public:
1. Lista integrală a conducătorilor/membrilor structurilor de conducere și a conducătorilor de secții, direcţii şi direcţii generale cu indicarea, per fiecare persoană în parte, în conformitate cu art. 10 – 21/1 din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nr. 270/2018, a salariului de bază; sporului lunar pentru gradul profesional; sporului lunar pentru deţinerea titlului ştiinţific şi/sau ştiinţifico-didactic; sporului lunar pentru deţinerea titlului onorific; sporului pentru performanţă; sporului de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile; sporurilor pentru munca suplimentară, pentru munca de noapte şi/sau pentru munca prestată în zilele de sărbătoare nelucrătoare şi/sau în zilele de repaus; sporului pentru participare în proiecte de dezvoltare finanţate din surse externe; sporului de compensare pentru munca prestată în condiţii de risc sporit pentru sănătate; premiilor unice; premiului anual pentru anul 2022;
2. Lista contractelor de achiziție publică de bunuri, servicii și lucrări de valoare mică, ale căror valoare depășesc suma de 10.000 lei pentru bunuri, servicii și lucrări, fără taxa pe valoarea adăugată, încheiate în anul 2023, în conformitate cu Regulamentul privind achizițiile publice de valoare mică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 665/2016 (în vigoare până la 1 iulie 2023). Vă rugăm să includeți data încheierii contractului, părțile contractante, obiectul achiziției publice și valoarea contractului;
3. Date privind solicitările de informații procesate în anul 2022 în temeiul Legii nr. 982/2000 privind accesul la informații, inclusiv: a) numărul de cereri primite; b) numărul de cereri satisfăcute în temeiul art. 18 din Legea nr. 982/2000; c) numărul de cereri, la care accesul la informație a fost refuzat conform art. 19 din Legea nr. 982/2000; d) numărul de cereri redirecționate către alte autorități în temeiul art. 17 din Legea nr. 982/2000.
Totodată, vă rugăm să ne furnizați link-urile relevante la pagina web oficială a instituției unde pot fi găsite informații referitoare la:
a. Organigrama/lista tuturor subdiviziunilor (inclusiv a instituțiilor din subordine, dacă există);
b. Budgetul/planul financiar pentru anul 2023:
c. Raportul financiar pentru anul 2022;
d. Cadrul normativ care reglementează activitatea instituției;
e. Funcțiile/serviciile oferite cetățenilor;
f. Registrul bunurilor aflate în proprietatea/gestiunea instituției;
g. Informațiile de contact pentru depunerea reclamațiilor/solicitărilor/petițiilor;
h. Informații despre posturile vacante;
i. Informații despre procedurile de angajare finalizate (cel puțin pentru anul 2022 și 2023);
j. Informații despre concursurile de achiziții în desfășurare;
k. Anunțurile privind rezultatele concursurilor de achiziții desfășurate în 2022 și 2023;
l. Informații privind registrele și bazele de date gestionate de instituție;
m. Salariile conducătorilor/membrilor organelor de conducere ale instituției și ale conducătorilor subdiviziunilor structurale.

Doresc ca informaţiile solicitate să îmi fie furnizate în format electronic.

Vă mulţumesc,

Olesea Garbuz

Cancelaria Ministerul Mediului, Ministerul Mediului

Buna ziua,
Vă comunicăm că, în conformitate art. 75 (1) din Codul administrativ al RM, cererea trebuie să conțină numele, prenumele, domiciliul și să fie semnată de autor.
O zi frumoasă în continuare!

Rugăm să confirmați recepționarea mesajului.
Serviciul managementul documentelor al Ministerului Mediului.
Tel: 022-204-587
MD-2004 mun.Chişinău, B-dul Ștefan cel Mare, 162

IMPORTANT / CONFIDENȚIAL: Acest mesaj conține informații care pot fi con fi dențiale și/sau exceptate de la divulgare în temeiul legii/reglementărilor în vigoare. Dacă nu sunteți destinatarul acestui mesaj, sunteți noti fi cat prin prezenta că divulgarea, copierea, utilizarea sau distribuirea oricăror informații sau materiale transmise cu acest mesaj este strict interzisă. Dacă din greșeală recepționați acest mesaj, vă rugăm să-l remiteți imediat prin e-mail și să ștergeți mesajul și orice fi șier atașat acestuia. IMPORTANT / CONFIDENTIAL: This message contains information that may be confidential and / or exempt from disclosure in accordance with applicable law (s). If you are not the recipient of this message, you are hereby notified that the disclosure, copying, use or distribution of any information or material transmitted with this message is strictly prohibited. If you accidentally receive this message, please email it immediately and delete the message and any files attached to it.

----- Mesaj original -----
De la: "Olesea Garbuz" <[FOI #819 email]>
Către: "Cancelaria Ministerul Mediului" <[Ministerul Mediului email cerere]>
Trimis: vineri, 1 septembrie, 2023 15:43:45
Subiect: [SPAM] cerere Acces la informaţie - Solicitare de informații

Către Ministerul Mediului,

CERERE

Conform Legii nr. 982/2000 privind accesul la informație, solicit următoarele informații de interes public:

1. Lista integrală a conducătorilor/membrilor structurilor de conducere și a conducătorilor de secții, direcţii şi direcţii generale cu indicarea, per fiecare persoană în parte, în conformitate cu art. 10 – 21/1 din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nr. 270/2018, a salariului de bază; sporului lunar pentru gradul profesional; sporului lunar pentru deţinerea titlului ştiinţific şi/sau ştiinţifico-didactic; sporului lunar pentru deţinerea titlului onorific; sporului pentru performanţă; sporului de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile; sporurilor pentru munca suplimentară, pentru munca de noapte şi/sau pentru munca prestată în zilele de sărbătoare nelucrătoare şi/sau în zilele de repaus; sporului pentru participare în proiecte de dezvoltare finanţate din surse externe; sporului de compensare pentru munca prestată în condiţii de risc sporit pentru sănătate; premiilor unice; premiului anual pentru anul 2022;

2. Lista contractelor de achiziție publică de bunuri, servicii și lucrări de valoare mică, ale căror valoare depășesc suma de 10.000 lei pentru bunuri, servicii și lucrări, fără taxa pe valoarea adăugată, încheiate în anul 2023, în conformitate cu Regulamentul privind achizițiile publice de valoare mică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 665/2016 (în vigoare până la 1 iulie 2023). Vă rugăm să includeți data încheierii contractului, părțile contractante, obiectul achiziției publice și valoarea contractului;

3. Date privind solicitările de informații procesate în anul 2022 în temeiul Legii nr. 982/2000 privind accesul la informații, inclusiv: a) numărul de cereri primite; b) numărul de cereri satisfăcute în temeiul art. 18 din Legea nr. 982/2000; c) numărul de cereri, la care accesul la informație a fost refuzat conform art. 19 din Legea nr. 982/2000; d) numărul de cereri redirecționate către alte autorități în temeiul art. 17 din Legea nr. 982/2000.

Totodată, vă rugăm să ne furnizați link-urile relevante la pagina web oficială a instituției unde pot fi găsite informații referitoare la:

a. Organigrama/lista tuturor subdiviziunilor (inclusiv a instituțiilor din subordine, dacă există);

b. Budgetul/planul financiar pentru anul 2023:

c. Raportul financiar pentru anul 2022;

d. Cadrul normativ care reglementează activitatea instituției;

e. Funcțiile/serviciile oferite cetățenilor;

f. Registrul bunurilor aflate în proprietatea/gestiunea instituției;

g. Informațiile de contact pentru depunerea reclamațiilor/solicitărilor/petițiilor;

h. Informații despre posturile vacante;

i. Informații despre procedurile de angajare finalizate (cel puțin pentru anul 2022 și 2023);

j. Informații despre concursurile de achiziții în desfășurare;

k. Anunțurile privind rezultatele concursurilor de achiziții desfășurate în 2022 și 2023;

l. Informații privind registrele și bazele de date gestionate de instituție;

m. Salariile conducătorilor/membrilor organelor de conducere ale instituției și ale conducătorilor subdiviziunilor structurale.

Doresc ca informaţiile solicitate să îmi fie furnizate în format electronic.

Vă mulţumesc,

Olesea Garbuz

-------------------------------------------------------------------

Vă rugăm să utilizaţi această adresă de email pentru toate răspunsurile la această solicitare.
[FOI #819 email]

Dacă este greșită adresa [Ministerul Mediului email cerere] pentru o solicitare Acces la informaţie adresată către Ministerul Mediului? Dacă da, vă rugăm să ne contactaţi utilizând acest formular :
https://www.vreauinfo.md/ro/change_reque...

Disclaimer: Acest mesaj şi orice răspuns primit sau trimis va fi publicat pe Internet. Politicile noastre privind confidenţialitatea:
https://www.vreauinfo.md/ro/help/officers

Rețineți că, în unele cazuri, publicarea cererilor și a răspunsurilor va fi amânată.

Dacă sunteți responsabil de Legea 982/2000 în cadrul instituției dumneavoastră și credeţi că serviciul furnizat de acest site este util, vă rugăm să-i solicitaţi departamentului IT din instituția dumneavoastră să creeze un link către noi, de la secțiunea pentru/despre informaţii publice a site-ului instituției dumneavoastră.