Solicitare de informații

Răspunsul la această cerere este mult peste termen. Conform legii, în oricare circumstanţe, Consiliul Raional Ialoveni ar fi trebuit să vă răspundă până acum (detalii). Vă puteţi plânge către cerând o revizuire internă.

Dlui Mihail Silistraru
Președinte al raionului Ialoveni

În conformitate cu prevederile art. 34 din Constituţia Republicii Moldova, Legii privind accesul la informaţie nr.982/2000 și Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. 10), Asociaţia Obştească „Juriştii pentru Drepturile Omului” Vă solicită următoarele informaţii oficiale/de interes public:

1. Lista integrală a conducătorilor/membrilor structurilor de conducere și a conducătorilor de secții, direcţii şi direcţii generale cu indicarea, per fiecare persoană în parte, în conformitate cu art. 10 – 21/1 din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nr. 270/2018, a salariului de bază; sporului lunar pentru gradul profesional; sporului lunar pentru deţinerea titlului ştiinţific şi/sau ştiinţifico-didactic; sporului lunar pentru deţinerea titlului onorific; sporului pentru performanţă; sporului de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile; sporurilor pentru munca suplimentară, pentru munca de noapte şi/sau pentru munca prestată în zilele de sărbătoare nelucrătoare şi/sau în zilele de repaus; sporului pentru participare în proiecte de dezvoltare finanţate din surse externe; sporului de compensare pentru munca prestată în condiţii de risc sporit pentru sănătate; premiilor unice; premiului anual pentru anul 2021;
2. Lista contractelor de achiziție publică de bunuri, servicii și lucrări de valoare mică, ale căror valoare depășesc suma de 10.000 lei pentru bunuri, servicii și lucrări, fără taxa pe valoarea adăugată, încheiate în anul 2022, în conformitate cu Regulamentul privind achizițiile publice de valoare mică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 665/2016. Vă rugăm să includeți data încheierii contractului, părțile contractante, obiectul achiziției publice și valoarea contractului;
3. Informații privind subsidiile/granturile/donațiile acordate persoanelor juridice în anii 2021 – 2022, inclusiv informații privind beneficiarul, baza legală, statutul juridic și data semnării/acordării per fiecare subsidiu/grant/donație în parte.

Doresc ca informaţiile solicitate să îmi fie furnizate în format electronic.
Vă mulţumesc,
Svetlana