Către Inspectoratul General al Poliţiei, Inspectoratul de Poliție Glodeni

La data de 11 februarie 2022, de către Procuratura Anticorupție, din numele adjunctului-interimar al Procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție – Ion Munteanu a fost expediată în adresa Procuraturii r-nului Glodeni, pe numele lui Sergiu Mititelu, Procuror-șef al Procuraturii Glodeni o plângere de la cetățeanul Valeriu Svistun privind pretinsele încălcări de lege comise de către membrii comisiei de constatare din cadrul DRSA Glodeni, directorul R.N. „Pădurea Domnească”, Valeriu Țarigradschi și vicedirectorul Serghei Bucătari;
Totodată, la data de 21.02.2022 materialele acumulate de către CNA au fost expediate în adresa Inspectoratului de Poliție Glodeni pentru continuarea examinării conform competenței și adoptarea deciziei.

CERERE
Conform Legii nr. 982/2000 privind accesul la informație, solicit următoarele informații de interes public:
1) Au fost deschise careva cauze/dosare civile/penale în baza acestor materiale?
2) Dacă da, în baza a căror prevederi legale, la ce etapă și cine din cei sus menționați sunt vizați în cadrul acestor cauze/dosare?
3) În urma examinării declarațiilor, a fost sau nu stabilit dacă în anul 2015, în cadrul rezervației naturale Pădurea Domnească a fost jupuit, iar mai apoi tranșat un pui de femelă de zimbru de vârsta de cinci ani?
4) Conducerea Rezervației Naturale „Pădurea Domnească” a depus careva plângeri la Inspectoratul de Poliție Glodeni?

Doresc ca informaţiile solicitate să îmi fie furnizate în format electronic.

Vă mulţumesc,

Nicolai Coșeru, jurnalist la portalul de știri NORDNEWS.MD

Diana Butnaru,

1 прикрепление