privind aprobarea Meniul model unic, sezonul vară-toamnă începând cu data de 1 iunie 2023
Către Primarul General Municipiul Chișinău (Primăria Municipiului Chișinău),
CERERE
Conform Legii nr. 982/2000 privind accesul la informație, solicit următoarele informații de interes public:
Potrivit informației publice, se atestă faptul că, Primăria Chișinău informează că, începând cu data de 1 iunie 2023, în instituțiile de educație timpurie din municipiul Chișinău este implementat Meniul model unic, sezon vară-toamnă. Acesta este elaborat în strictă conformitate cu prevederile Meniului model recomandat de Ministerul Sănătăţii.
Meniul model unic, sezonul vară-toamnă, include trei mese principale şi o gustare. În fiecare zi, masa copiilor va conține cel puțin o porție de carne sau una de pește. Garniturile vor fi bazate pe întreg sortimentul de legume tratate termic.
Meniul va mai conţine diferite tipuri de cereale cu lapte, paste integrale, ouă fierte, salate din legume proaspete, supe, zeamă, borş, legume înăbuşite, fructe proaspete, omletă, budincă etc.
Meniul-model a fost întocmit de către un grup de lucru (directori de instituții, lucrători medicali, tehnologi în alimentația publică) din cadrul Direcției generale educație, tineret şi sport, ținând cont de recomandărilor specialiștilor-nutriționiști ai Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică și Centrului de Sănătate Publică.
sursa: https://diez.md/2023/06/06/in-sezonul-va...
În anunt si comunitatul de presă se specifică că acest meniu a fost aprobat de către o comisie, drept raspuns doresc sa primesc raspuns în următoare formă:
1. procesul verbal al comisiei și rezultatele acesteia,
2. componenta comisiei care a lucrat la acest meniu.
3. care sunt rezultatele, cît s-a lucrat?
4. când au început lucrările?
Doresc ca informaţiile solicitate să îmi fie furnizate în format electronic.
Vă mulţumesc,
Irina