Categorii

Contact

Dacă niciuna dintre secțiunile paginii de Ajutor nu ți-a oferit un răspuns satisfăcător la întrebările tale, ori dacă vrei să ne trimiți o sugestie despre site, contactează-ne, aici.

GHID PRACTIC

Privind accesarea informației de interes public, Descarcă aici

Pentru Instituții

Ce este Vreauinfo.md?
Vreauinfo.md este un site creat de Asociația Obștească ”Juriștii pentru Drepturile Omului”, pentru a ajuta publicul larg din Republica Moldova să solicite informații de interes public de la furnizorii de informații din țară și să împărtășească răspunsurile primite cu restul persoanelor.   

Această solicitare a fost trimisă prin Vreauinfo.md.

Instituția trebuie doar să răspundă la solicitare, în același mod în care ar răspunde la orice altă solicitare de acces la informații. Singura diferență este că răspunsul este publicat automat și pe site-ul de Vreauinfo.md.  

Dacă aveți întrebări cu privire la protejarea vieții private și/sau a datelor cu caracter personal ori altă problemă, vă rugăm să citiți în continuare, deoarece e posibil ca problemele respective să fi fost deja rezolvate.

Dacă doriți să aflați mai multe despre acest proiect, ați putea citi secțiunea Despre noi.

De asemenea, puteți naviga prin site, pentru a vedea ce alte solicitări au fost trimise către instituția dumneavoastră sau către alte instituții și să vedeți ce stare are fiecare răspuns.

Dacă aveți comentarii, idei sau sugestii despre acest site, vă rugam să ne contactați .

De ce publicăm aici răspunsurile la solicitările de informații?
Noi credem că aduce beneficii. În principal, încurajează cetățenii să fie mai interesați și implicați în activitățile instituțiilor publice. De asemenea, sperăm că, informațiile fiind de interes public, putem reduce numărul de solicitări duplicate pe care le primesc furnizorii de informații.

Oamenii care fac solicitări sunt reali?
Desigur. Înainte de a trimite o solicitare, toți utilizatorii trebuie să se înregistreze pe site-ul nostru și primesc un e-mail de verificare.
Pentru ca sistemul să funcționeze automat, folosim câte o adresă de email generată de calculator, pentru fiecare dintre solicitări. De aceea, adresa solicitării conține "@vreauinfo.md".


Vin prea multe solicitări de la Vreauinfo.md!
Vreauinfo.md nu trimite nicio solicitare. Vreauinfo.md trimite solicitări în numele utilizatorilor, ei sunt oameni reali care doresc informații despre subiectele care îi interesează. Dacă primiți prea multe solciitări, este un semn că există un interes cu privire la instituția dumneavoastră sau activitățile sale.
Procesul prin care se trimit solicitări 


Văd că un utilizator de la Vreauinfo.md a trimis o solicitare instituției mele, dar nu am primit nici un email!
În cazul în care o solicitare apare în Vreauinfo.md, înseamnă că am încercat transmiterea către adresa relevantă de email a instituției dumneavoastră. Un eventual mesaj de eroare apare automat pe site.
Puteți verifica adresele de contact la care sunt trimise solicitările, folosind linkul „Vezi adresa de email pentru solicitări," pe pagina fiecărei instituții.   

Vă rugăm să ne contactați, dacă aveți o altă adresă pe care o putem folosi, eventual cu rezultate mai bune pentru utilizatorii noștri.
Uneori, solicitările sunt blocate de filtrele de spam. Pentru a vă asigura că acest lucru nu se întâmplă, cereți la departamentul IT al instituției dumneavoastră să adauge orice adresă de e-mail "@Vreauinfo.md " în lista de expeditori permiși.

Cum se calculează termenul de expirare al solicitărilor?
Răspunsul la o solicitare scrisă ar trebui primit de utilizatorul nostru nu mai tîrziu de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informaţie. Art. 16 din Legea 982/2000 se referă la zile lucrătoare. Mai multe detalii despre termene şi costuri în Ghid pentru solicitări.

Cum se răspunde la solicitări?
Pur și simplu răspundeți la e-mail-ul primit, ca de obicei. Solicitarea va fi trimisă solicitantului și va fi, de asemenea, publicată pe site-ul Vreauinfo.md.

Cum pot trimite un fișier mare care nu poate fi trimis prin e-mail?
Contactați-ne și vă vom oferi o adresa de web pentru a încărca fișierul, direct din navigatorul dumneavoastră.

Viață privată
De ce se publică numele funcționarilor și textul din e-mail-uri?
Noi credem că activitatea funcționarilor este informație de interes public. Eliminăm astfel de informații numai în circumstanțe excepționale. Puteți consulta politica noastră privind eliminarea unor informații.

Publicați adresele de email și numerele de telefon?
Pentru a preveni spamul, vom încerca să eliminăm din răspunsurile la solicitări, pe cât posibil automat, toate adresele de e-mail și numerele de telefon. Vă rugăm să ne contactați  dacă ați uitat să eliminați astfel de informații.

VEZI API -->