Către Agenția de Guvernare Electronică,

CERERE
Conform Legii nr. 982/2000 privind accesul la informație, solicit următoarele informații de interes public:
1. Lista integrală a conducătorilor/membrilor structurilor de conducere și a conducătorilor de secții, direcţii şi direcţii generale cu indicarea, per fiecare persoană în parte, în conformitate cu art. 10 – 21/1 din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nr. 270/2018, a salariului de bază; sporului lunar pentru gradul profesional; sporului lunar pentru deţinerea titlului ştiinţific şi/sau ştiinţifico-didactic; sporului lunar pentru deţinerea titlului onorific; sporului pentru performanţă; sporului de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile; sporuri pentru munca suplimentară, pentru munca de noapte şi/sau pentru munca prestată în zilele de sărbătoare nelucrătoare şi/sau în zilele de repaus; sporului pentru participare în proiecte de dezvoltare finanţate din surse externe; premiilor unice; premiului anual pentru anii 2020 și 2021;
2. Copia planului anual de achiziții publice de bunuri, lucrări sau servicii pentru anul 2020 și 2021, precum și copia rapoartelor privind rezultatele procedurilor de achiziții publice desfășurate în anul 2020 și 2021 privind toate procedurile de achiziții desfășurate de instituția Dvs., în conformitate cu art. 46 din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice: licitație deschisă, licitație restrânsă, dialog competitiv, proceduri negociate, cerere a ofertelor de prețuri, concurs de soluții, achiziție în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice, parteneriat pentru inovare, precum și informația cu privire la sumele finale ale plăților pentru fiecare contract realizat în această perioadă separat;
3. Informații privind subsidiile/granturile/donațiile acordate persoanelor juridice în anii 2020 – 2021, inclusiv informații privind beneficiarul, baza legală, statutul juridic și data semnării/acordării per fiecare subsidiu/grant/donație în parte.

Doresc ca informaţiile solicitate să îmi fie furnizate în format electronic.

Vă mulţumesc,

Svetlana Grămadă

Agentia de Guvernare Electronica | Moldova E-Governance Agency, Agenția de Guvernare Electronică

2 Atașamente

Stimată dnă Grămadă, 

 
În urma examinării petiției Dvs., remisă de la
adresa electronică [1][FOI #276 email], parvenită la
24 iunie 2021, ora 10:54, la  adresa  electronică [2][adresă de email], s-a
constatat că în aceasta lipsește elementul stipulat în art.75 alin. (1)
lit. lit. b) și e) din Codul
administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018, deoarece petiția nu
conține semnătura electronică a petiționarului ori a reprezentantului său
legal sau împuternicit – pornind de la faptul că ați optat pentru
depunerea petiției prin mijloace electronice.

 

Subsecvent, în temeiul dispozițiilor art.76 alin.(2) din Codul
administrativ, solicităm respectuos conformarea cu cerința legală
enunțată,  în termen de 5 zile lucrătoare, pentru ca petiția să poată
fi înregistrată și examinată. 
În cazul în care neajunsul indicat nu va fi înlăturat, petiția nu va fi
examinată. 

Suplimentar, în condițiile în care nu sunteți posesoarea unei semnături
electronice, considerăm oportun să Vă informăm că, potrivit
art. 72 alin.(2) din Codul administrativ, puteți opta pentru:

-          depunerea petiției în scris la Agenția de Guvernare Electronică
sau să o expediați prin poștă la adresa mun. Chișinău, str. A. Pușkin 42B,
MD-2012 sau  

-          să o formulați verbal în cadrul programului de audiență cu
publicul (în zilele luni-vineri, în intervalul orelor 8.30 – 17.30, pauza
de masă 12.00-13.00).

Cu respect, 

  

Agenția de Guvernare Electronică
tel. +373-22-820026 | web [3]http://egov.md 

 

 

 

This message is intended only for the use of the person(s) to whom it is
addressed. It may contain information that is privileged and sensitive. If
you are not the intended recipient, be advised that you have received this
e-mail in error, and that any use, dissemination, forwarding, printing or
copying of this email is prohibited. Please contact the sender if you
believe you have received this email in error.

--------------------------------------------------------------------------

From: Svetlana <[FOI #276 email]>
Sent: Thursday, June 24, 2021 10:51 AM
To: Agentia de Guvernare Electronica | Moldova E-Governance Agency
<[adresă de email]>
Subject: cerere Acces la informaţie - Solicitare de informații
 
[External]

Către Agenția de Guvernare Electronică,

CERERE

Conform Legii nr. 982/2000 privind accesul la informație, solicit
următoarele informații de interes public:

1. Lista integrală a conducătorilor/membrilor structurilor de conducere și
a conducătorilor de secții, direcţii şi direcţii generale cu indicarea,
per fiecare persoană în parte, în conformitate cu art. 10 – 21/1 din Legea
privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nr. 270/2018, a
salariului de bază; sporului lunar pentru gradul profesional; sporului
lunar pentru deţinerea titlului ştiinţific şi/sau ştiinţifico-didactic;
sporului lunar pentru deţinerea titlului onorific; sporului pentru
performanţă; sporului de compensare pentru munca prestată în condiţii
nefavorabile; sporuri pentru munca suplimentară, pentru munca de noapte
şi/sau pentru munca prestată în zilele de sărbătoare nelucrătoare şi/sau
în zilele de repaus; sporului pentru participare în proiecte de dezvoltare
finanţate din surse externe; premiilor unice; premiului anual pentru anii
2020 și 2021;

2.      Copia  planului anual de achiziții publice de bunuri, lucrări sau
servicii pentru anul 2020 și 2021, precum și copia rapoartelor privind
rezultatele procedurilor de achiziții publice desfășurate în anul 2020 și
2021 privind toate procedurile de achiziții desfășurate de instituția
Dvs., în conformitate cu art. 46 din Legea nr. 131/2015 privind
achizițiile publice: licitație deschisă, licitație restrânsă, dialog
competitiv, proceduri negociate, cerere a ofertelor de prețuri, concurs de
soluții, achiziție în cazul serviciilor sociale și al altor servicii
specifice, parteneriat pentru inovare, precum și informația cu privire la
sumele finale ale plăților pentru fiecare contract realizat în această
perioadă separat;

3.      Informații privind subsidiile/granturile/donațiile acordate
persoanelor juridice în anii 2020 – 2021, inclusiv informații privind
beneficiarul, baza legală, statutul juridic și data semnării/acordării per
fiecare subsidiu/grant/donație în parte.

Doresc ca informaţiile solicitate să îmi fie furnizate în format
electronic.

Vă mulţumesc,

Svetlana Grămadă

-------------------------------------------------------------------

Vă rugăm să utilizaţi  această adresă de email pentru toate răspunsurile
la această solicitare.
[FOI #276 email]

Dacă este greșită adresa   [Agenția de Guvernare Electronică email cerere] pentru o solicitare  Acces la
informaţie adresată către   Agenția de Guvernare Electronică? Dacă da, vă
rugăm să ne contactaţi utilizând acest formular :
[4]https://www.vreauinfo.md/ro/change_reque...

Disclaimer: Acest mesaj şi orice răspuns primit sau trimis va fi publicat
pe Internet. Politicile noastre privind confidenţialitatea:
[5]https://www.vreauinfo.md/ro/help/officers

Dacă sunteți responsabil de Legea 982/2000 în cadrul instituției
dumneavoastră și credeţi că serviciul furnizat de acest site este util, vă
rugăm să-i solicitaţi departamentului IT din instituția dumneavoastră să
creeze un link către noi, de la secțiunea pentru/despre informaţii publice
a site-ului instituției dumneavoastră.

-------------------------------------------------------------------

References

Visible links
1. mailto:[FOI #276 email]
2. mailto:[adresă de email]
3. http://egov.md/
4. https://www.vreauinfo.md/ro/change_reque...
5. https://www.vreauinfo.md/ro/help/officers

Diana Butnaru,

1 Atașament